Skip Ribbon Commands
Skip to main content
Consiliul Local al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29 noiembrie 2016, Având în vedere:  Solicitarea moștenitorilor Radu Ioana, Radu Viorel, Vădeanu (fotă Radu) Elena – Aurora, înregistrată la Primăria Municipiului Slobozia sub nr. 71301/2016;  Expunerea de motive a domnului Primar Mocioniu Adrian - Nicolae;  Referatul Serviciului de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, înregistrat la Primăria Municipiului Slobozia sub nr. 72247/2016;  Prevederile contractului de concesiune nr. 954/24.02.1999 încheiat cu defunctul Radu Emil;  Raportul de avizare al Comisiei de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Local Slobozia;  Prevederile art. 2 pct. 5, art. 40, respectiv ale art. 42 din H.C.L. Slobozia nr. 78/28.05.2015 privind aprobarea Regulamentului referitor la închirierea/constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra unor terenuri din domeniul privat al municipiului slobozia. În temeiul art. 36 alin. 2 lit. c), coroborat cu alin. 5 lit. b) şi art. 45 alin. 3 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E : Art. 1. – Se aprobă majorarea suprafeței de teren deținută de către moștenitorii Radu Ioana, Radu Viorel și Vădeanu (fostă Radu) Elena-Aurora, în baza contractului de concesiune nr. 954/24.02.1999, încheiat între Municipiul Slobozia și defunctul Radu Emil, de la 22,00 mp la 25,00 mp, urmare efectuării lucrărilor de cadastru urban. Art. 2. – (1) Se aprobă încheierea unui contract de închiriere între Municipiul Slobozia în calitate de LOCATOR și moștenitorii Radu Ioana, Radu Viorel și Vădeanu (fostă Radu) Elena-Aurora în calitate de LOCATAR, pentru terenul în suprafața totală de 25,00 mp, proprietate privată a Municipiului Slobozia, situat în Municipiul Slobozia, Aleea Parcului, zona bloc B 27, lot 1, având următoarele vecinătăți:  la Nord: incinta Casa de Copii școlari;  la Sud: teren domeniul public al Municipiului Slobozia – alee acces;  la Est: teren domeniul privat al Municipiului Slobozia – lot 2 garaj;  la vest: teren domeniul privat al Municipiului Slobozia – garaje existente; (2) La data încheierii contractului de închiriere, contractul de concesiune nr. 954/24.02.1999, încheiat între Municipiul Slobozia și defunctul Radu Emil, încetează prin acordul părților. (3) Contractul de închiriere prevăzut la alin. (1) este valabil până la data de 01.03.2048, valoarea chiriei pentru folosința terenului ce face obiectul contractului fiind de 7,16 lei/mp/an, urmând a fi indexată anual cu rata inflației. Art. 3. – Valoarea chiriei pentru suprafața de teren de 3,00 m.p. reprezentând diferența dintre suprafața de teren înscrisă în contractul de concesiune și cea rezultată din măsurătorile cadastrale este de 157,52 lei/an. Art. 4. – Titularii contractului de închiriere vor achita valoarea chiriei pentru diferența de teren pentru o perioadă de 3 ani, retroactiv. Art. 5. - Prezenta hotărâre se va aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia şi pe site-ul propriu www.sloboziail.ro. Art. 6. – Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija Secretarului Municipiului Slobozia, Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale și Direcției Juridice, Contencios, Relații cu Publicul în vederea aducerii la îndeplinire.

 Anexe

  • hcl 94 mostenitori.pdf
Primăria Municipiului Slobozia
Slobozia, Str. Episcopiei nr.1, cod 920023 , judeţul Ialomiţa , România
Tel .: 0243-207130, 0243-231401, Fax : 0243-212149 cod fiscal 4365352
e-mail : office@sloboziail.ro